3 diferențe majore între inbound marketing și outbound marketing
Atât inbound marketing cât și outbound marketing sunt două metode foarte aplicate de către agențiile de marketing, mai ales pentru a atrage noi clienți. Deși pot părea asemănătoare, ambele procedee au câteva diferențe de care este musai să țineți cont atunci când urmează să apelați la promovarea online a afacerii dumneavoastră. Astfel, în acest articol vom prezenta câteva criterii foarte importante astfel încât să puteți decide ce metodă vi se potrivește cel mai bine!
Promovarea
Dacă ar fi să facem o paralelă între cele două metode, am putea observa că inbound marketing-ul oferă o promovare mult mai potolită, comparat cu outbound marketing-ul. Outbound marketing se bazează foarte mult pe reclame, bannere, anunțuri, toate aceste metode pe care le putem întâlni la tot pasul, dar mai ales pe internet. În schimb, inbound marketing urmează o linie puțin mai naturală, dorind în primă instanță să câștige încrederea publicului, astfel încât să se creeze o legătură strânsă între client și antreprenor. Chiar dacă reclamele și toate aceste anunțuri reușesc să atragă atenția publicului, de cele mai multe ori, aceste sunt foarte agresive, apărând pe fiecare pagină într-o manieră foarte repetitivă. Tocmai de aceea tot mai multe motoare de căutare pun la dispoziția utilizatorilor diferite setări astfel încât reclamele și ferestrele pop-up să poată fi blocate.
Conținutul
O altă diferență între cele două metode face referire la conținutul oferit publicului. Deși ambele tehnici au ca opțiune publicarea de conținut, acesta este total diferit. În ceea ce privește outbound marketing-ul, conținutul și mesajul este creat astfel încât să fie oferit unor audiențe bine concepute, foarte bine targetate. De cealaltă parte, inbound marketing-ul oferă un conținut menit să câștige încrederea publicului. De cele mai multe ori, acesta oferă sfaturi sau informații prețioase, pe care publicul să le poată aplica în viața de zi cu zi, făcând o ușoară referire și la business, însă nimic agresiv sau foarte iritant.
Investiția
Este de la sine înțeles că outbound marketing-ul necesită o investiție destul de mare, mai ales dacă optați pentru afișe, bannere sau reclame în online. În plus, pentru o afacere aflată la început, va trebui să alocați un buget destul de mare, astfel încât să vă puteți menține cât mai activ posibil. Pe de altă parte, inbound marketing-ul nu necesită o investiție. Tot ce aveți nevoie este o persoană care să se poată ocupa de conținutul publicat pe blog sau pe rețelele de socializare, tocmai pentru că acolo se creează legătura dintre business și public.
La final, dacă ați ales deja tehnica potrivită pentru afacerea dumneavoastră, nu mai rămâne decât să o puneți în aplicare. De aceea, echipa Project Media din Timișoara vă stă la dispoziție, oferindu-vă tot suportul necesar pe toată perioada colaborării. În plus, aveți la dispoziție o gamă variată de servicii, care vă vor ajuta business-ul să crească cât mai mult posibil. Dacă v-am convins, tot ce trebuie să faceți este să ne contactați chiar acum, iar noi vă vom răspunde la toate întrebările. Vă puteți baza pe noi!
Programează un call cu noi

Flo Sander
CEO Hydra Ventures
We gave a pretty challenging project for a clean, crisp, yet exciting venture website. The result is a very beautiful and elegant rendition of all that we worked on together. Quick communication and can do attitude, really enjoyed our collaboration.

Aurelia Joldoș
Founder Roexpert CAD
Colaborarea cu firma dvs a fost, în primul rand foarte constructivă pentru noi, având în vedere ca suntem novici în domeniul dvs. A contat mult, pentru noi, faptul că ați fost foarte prompți și ne-ați oferit explicații și lămuriri pentru orice problemă am avut în legatură cu reconstrucția site-ului nostru. În al doilea rand, profesionalismul firmei dvs a dus la crearea site-ului nostru la standarde internaționale, exact așa cum ne-am dorit. În al treilea rând , faptul ca timpul de execuție a fost foarte scurt, ne ajuta să ne promovăm mai repede și mai eficient. În concluzie, pot să vă spun, foarte sincer, că suntem entuziasmați de noul nostru site și suntem extrem de multumiți de colaborarea cu firma dvs, colaborare care, cu siguranță va continua și pe viitor. Vă mulțumim pentru că ne-ați ajutat să urcăm încă o treaptă în dezvoltarea noastră și vă dorim mult succes și multe realizări în proiectele viitoare!

Alena Nicolaescu
Managing Partner AS Piscine
Colaborarea noastra cu echipa Project Media s-a desfasurat dupa niste principii extrem de profesioniste inca de la inceput. In afara de proptitudinea de care au dat dovada chiar inainte de a semna un contact de colaborare, ne-au expus niste idei foarte bine conturate, facandu-ne sa intelegem care sunt problemele pe care le aveam si ce anume trebuie sa imbunatatim. Am apreciat viziunea extrem de deschisa, disponibilitatea de colaborare si mai ales rezultatul final. Avem un site nou, extrem de prietenos, cu informatii clare si bine conturate.

Adwale Oparinde
CEO & Founder EZ Farming - USA
We found that our business was in need of an extra-boost within the market and our efforts in renewing our client data-base were perfectly met by the professional team from Project Media. With the help of an improvedwebsite and a very active team constantly improving content, we managed to attract a whole new range of clients and to grow our client base considerably!

Gabriela Saucă
Avocat Senior "Saucă & Partners"
O echipă de profesionişti care colaborează in mod direct cu clientul, care răspunde cerințelor clienților, in timp util , cu maximă seriozitate, cu experiență. Perfect pus la punct şi beneficiind şi de serviciile de SEO care ne-au adus în primele poziții ale motoarelor de căutare precum Google, acum ne putem desfăşura activitatea mult mai uşor !

Corina Ciupagea
Avocat Senior "Ciupagea Law Office"
Colaborarea cu echipa de la Project Media ne-a oferit nu doar posibilitatea de a lucra alături de adevarati profesioniști, ci și oportunitatea de a ajunge la clienți la care altfel nu am fi ajuns, prin intermediul noului nostru website.

Mihancea Eugen
Narativ Coffee
Per total suntem foarte multumiți de colaborarea avută, suntem multumiți de site, arată bine, se mişcă bine şi merge bine. Pe parcursul colaborării nu am avut probleme, lucrurile au decurs conform planului şi am apreciat răbdarea cu care ai implementat toate schimbările şi răzgândirile noastre. Am fost surprinşi in mod foarte plăcut ca ne-ai răspuns prompt la intrebări şi după finalul colaborării şi ne-ai ajutat unde ne-am împotmolit.
eBook-uri Gratuite
Citește tot ce trebuie să știi când vine vorba de web design înainte de a contracta o agenție care să lucreze la următorul tău proiect.


