3 efecte negative radicale când „cumpărați” like-uri/followeri pe rețelele sociale
Din dorința de a avea tot mai mulți urmăritori pe Instagram, tot mai multe persoane apelează la diferite soluții nu tocmai potrivite pe termen lung. Iar printre aceste soluții nepotrivite se numără și cumpărarea unor persoane care să urmărească o anumită pagină de Instagram, tocmai pentru a obține o audiență din ce în ce mai mare. Probabil veți spune că este o idee bună, mai ales pentru faptul că puteți obține un număr mare de urmăritori, în doar câteva minute, însă, la o scurtă analiză, lucrurile nu stau deloc așa. Despre acest pas vom discuta chiar în articolul de astăzi, așadar, rămâneți alături de noi!
Nu vă vor urmări activitatea
Scopul urmăritorilor dumneavoastră de pe Instagram sau alte platforme de acest gen este să vă urmărească activitatea și să fie permanent alături de dumneavoastră. Din păcate, în cazul în care alegeți să cumpărați urmăriri, sunt șanse foarte mari ca după o perioadă de timp respectivele persoane să nu vă mai urmărească, tocmai pentru că nu aveți nimic în comun unii cu ceilalți. În plus, în cazul în care nu puteți afla mai multe cu privire la persoanele ce vă urmăresc activitatea, numărul acestora nu mai este atât de important.
Nu puteți primi recenzii și opinii
Dat fiind faptul că respectivele persoane nu vă vor urmări activitatea, este de la sine înțeles faptul că nu veți ști cum este primită afacerea dumneavoastră în rândul utilizatorilor. Astfel, nu veți primi opinii și recenzii din partea clienților, fie ele pozitive sau negative, pentru a afla concret unde trebuie să acordați mai multă atenție astfel încât promovarea online a afacerii dumneavoastră să fie făcută „ca la carte”. Iar acest lucru este esențial pentru o dezvoltare eficientă, care să aducă rezultate în timp util.
Majoritatea conturilor vor fi false
Deoarece tot mai multe persoane apelează la astfel de urmăritori, astfel încât pagina lor de Instagram să fie atractivă, este de la sine înțeles că nu toate conturile vor fi reale. Majoritatea dintre ele vor fi conturi inactive, sau strict roboți care nu vor putea aduce o contribuție afacerii dumneavoastră. De aici și costul destul de mic al unor astfel de conturi care să vă urmărească afacerea, acest serviciu atingând chiar și 40-50 de lei pentru 1000 de urmăritori. Chiar dacă este o sumă mică, vă asigurăm că nu merită să investiți, tocmai pentru că nu vă veți bucura decât de o cifră ce nu vă va aduce niciun beneficiu.
Creșterea organică este mult mai benefică
Știm că vă doriți o afacere de calitate, care să vă ofere numeroase beneficii de-a lungul dezvoltării ei, de aceea, agenția de web design Project Media este alături de dumneavoastră pentru ca acest vis să devină realitate. Alături de noi veți beneficia de toată consultanța de care aveți nevoie, pentru ca dumneavoastră să fiți pe deplin informat cu privire la pașii efectuați pentru dezvoltarea business-ului. Însă, ca să reușim să atingem împreună rezultate remarcabile, va trebui să ne cunoaștem.
Programează un call cu noi

Flo Sander
CEO Hydra Ventures
We gave a pretty challenging project for a clean, crisp, yet exciting venture website. The result is a very beautiful and elegant rendition of all that we worked on together. Quick communication and can do attitude, really enjoyed our collaboration.

Aurelia Joldoș
Founder Roexpert CAD
Colaborarea cu firma dvs a fost, în primul rand foarte constructivă pentru noi, având în vedere ca suntem novici în domeniul dvs. A contat mult, pentru noi, faptul că ați fost foarte prompți și ne-ați oferit explicații și lămuriri pentru orice problemă am avut în legatură cu reconstrucția site-ului nostru. În al doilea rand, profesionalismul firmei dvs a dus la crearea site-ului nostru la standarde internaționale, exact așa cum ne-am dorit. În al treilea rând , faptul ca timpul de execuție a fost foarte scurt, ne ajuta să ne promovăm mai repede și mai eficient. În concluzie, pot să vă spun, foarte sincer, că suntem entuziasmați de noul nostru site și suntem extrem de multumiți de colaborarea cu firma dvs, colaborare care, cu siguranță va continua și pe viitor. Vă mulțumim pentru că ne-ați ajutat să urcăm încă o treaptă în dezvoltarea noastră și vă dorim mult succes și multe realizări în proiectele viitoare!

Alena Nicolaescu
Managing Partner AS Piscine
Colaborarea noastra cu echipa Project Media s-a desfasurat dupa niste principii extrem de profesioniste inca de la inceput. In afara de proptitudinea de care au dat dovada chiar inainte de a semna un contact de colaborare, ne-au expus niste idei foarte bine conturate, facandu-ne sa intelegem care sunt problemele pe care le aveam si ce anume trebuie sa imbunatatim. Am apreciat viziunea extrem de deschisa, disponibilitatea de colaborare si mai ales rezultatul final. Avem un site nou, extrem de prietenos, cu informatii clare si bine conturate.

Adwale Oparinde
CEO & Founder EZ Farming - USA
We found that our business was in need of an extra-boost within the market and our efforts in renewing our client data-base were perfectly met by the professional team from Project Media. With the help of an improvedwebsite and a very active team constantly improving content, we managed to attract a whole new range of clients and to grow our client base considerably!

Gabriela Saucă
Avocat Senior "Saucă & Partners"
O echipă de profesionişti care colaborează in mod direct cu clientul, care răspunde cerințelor clienților, in timp util , cu maximă seriozitate, cu experiență. Perfect pus la punct şi beneficiind şi de serviciile de SEO care ne-au adus în primele poziții ale motoarelor de căutare precum Google, acum ne putem desfăşura activitatea mult mai uşor !

Corina Ciupagea
Avocat Senior "Ciupagea Law Office"
Colaborarea cu echipa de la Project Media ne-a oferit nu doar posibilitatea de a lucra alături de adevarati profesioniști, ci și oportunitatea de a ajunge la clienți la care altfel nu am fi ajuns, prin intermediul noului nostru website.

Mihancea Eugen
Narativ Coffee
Per total suntem foarte multumiți de colaborarea avută, suntem multumiți de site, arată bine, se mişcă bine şi merge bine. Pe parcursul colaborării nu am avut probleme, lucrurile au decurs conform planului şi am apreciat răbdarea cu care ai implementat toate schimbările şi răzgândirile noastre. Am fost surprinşi in mod foarte plăcut ca ne-ai răspuns prompt la intrebări şi după finalul colaborării şi ne-ai ajutat unde ne-am împotmolit.
eBook-uri Gratuite
Citește tot ce trebuie să știi când vine vorba de web design înainte de a contracta o agenție care să lucreze la următorul tău proiect.


